Ce cacaciosi mai suntem in fata mortii

Am reinceput sa urmaresc dezbaterile interminabile si stirile de la Realitatea.

O stire cu mare acoperire zilele astea este aceea despre tanarul care a fost impuscat de catre vecinul politist pentru ca a dat muzica prea tare. Realitatea TV s-a bagat in rapoarte de criminalistica si psihologie a crimei, folosind drept material ilustrat o scena dintr-un film de actiune. Nu mai comentez proasta inspiratie a celor care au facut materialul, care ar fi trebuit sa evite utilizarea unui film de fictiune de doi lei pentru a-si ilustra argumentul. Azi dimineata in metrou trasei cu ochiul la un articol din Adevarul (?) intitulat Criminalii se afla printre noi, in care ideea principala era ca orice om poate comite o crima intr-un moment de irationalitate. In articol apareau si exemple.

Mama, ce cacaciosi mai suntem. Ce noutate mai este si asta cum ca criminalii se afla printre noi? Dar lucrul asta se stie de ceva vreme. Si cei mai blanzi oameni pot deveni cruzi in conditii limita. Si asta pentru ca suntem niste fiinte slabe, de-aia. Intram in panica. Actionam irational. Plangem, fugim, omoram. Dar ca sa transformi un incident nefericit precum a fost moartea tanarului respectiv intr-un motiv pentru interminabile si stupide materiale cu pretentii de documentare criminalistice mi se pare o ireverenta fata de moarte in general si fata de mortul cu pricina in cazul de fata.