Idealizarea trecutului comunist, generalizari si altele

Fusei si eu azi, duminica, ca tot omul la un gratar. Acolo, lume buna si de treaba. Am mancat, baut, fumat, ascultat muzica (ghici de-a cui? A hint: black turned white), ne-am batut cu apa, cu struguri verzi, dar mai presus de toate am stat si noi de vorba despre altceva decat vietile personale.

Si bineinteles ca au inceput baietii de la masa, ca in tara asta cica ei sustin controversele mai sus si tare, cu aceeasi melodie stricata. Ca era mai bine in timpul comunismului, ca la ce ne foloseste libertatea de acum, ca sunt satui de Romanica. Zic, bai a dreaq, pardon de expresie. Ultima parte e de inteles. Da treaba cu idealizarea comunismului de catre persoane care aveau 5-6-7 ani la revolutie, ca asa a zis "mama", ca era mai bine, e prostie curata. Parerea mea. In primul rand, o asemenea comparatie nu are termenii foarte bine definiti. Ce era mai bun? "Viata". Nivelul de trai. Ok. Amu, cand a fost acel atunci despre care se zice ca era bine? Ca Romanica comunista din anii 50, cand era foame rau, a fost foarte diferita fata de cea din anii 70, la randul ei diferita de cea din 1989. Dar acest lucru nu va fi disecat de catre nici unul dintre filosofii politici, care isi vor oferi cu nonsalanta parerea standardizata cum ca "pe timpul comunismului", care, eventual este egal cu "pe timpul lui Ceasca", lucrurile stateau mai bine.

De unde porneste aceasta tendinta romaneasca de a generaliza istoria? Nu stiu. Insa, pentru a o contracara voi recurge la conceptul de intra-historia, folosit de filosoful si scriitorul spaniol Miguel de Unamuno. Care concept zice asa: nu e suficient sa te uiti la domnitori si date importante pt a cunoaste istoria unui popor, trebuie prestata atentie la experienta individuala dintr-o perioada data. Acest lucru este relativ greu pentru decadele 50-80 din istoria noastra, pt ca exista putine evidente nemanipulate despre viata omului de rand. Si totusi, voi inainta ipoteza conform careia, viata unora era mai buna decat a altora. Adica parintii mei, niste ingineri conformisti din Tulcea, probabil nu au trecut prin atatea cum au trecut putinii dizidenti politici. Vezi: Marin Preda.

Intr-un regim care functiona bazat pe LIPSA DE INFORMATII, care inspira TEAMA DE NECUNOSCUT, precum a fost dictatura de stanga a lui Ceausescu, nimeni nu stia nimic SIGUR despre altcineva. Barfa si nesiguranta erau instrumente de putere, caci inspirau teama. Nu conta ceea ce faceai, cat ce spuneau altii ca faceai. Ori credeti ca acesti "teoreticienii politici" din ziua de azi, care vorbesc despre regim de parca ar fi fost intr-un panopticon (vezi: Michel Foucault) din care puteau observa tot, s-au dus sa consulte arhivele Securitatii sau alte documente din perioada respectiva, ca sa poata face si ei cate o conexiune, macar dupa regim? Ma indoiesc.

Ca sa recurg si eu la o generalizare, in Romania este la moda formulatul argumentelor bazate pe generalizari, fara dovezi sau date care sa le sustina.

Pana reusesc sa ma convinga tovarasii de contrariul, eu zic urmatorul lucru: ca nici un sistem care isi propune prin structura sa si de la bun inceput reprimarea drepturilor si a libertatilor individuale nu ar trebui sustinut de catre indivizi, caci le este contrariu. Acum, faptul ca democratia nu este absoluta nici la noi si niciunde in lume, si ca asa zisele sisteme democratice uneori pun individul la zid, asta este alta tema de discutie, a carei veriditate nu o contest. Dar: mai bine o democratie minimala decat totalitarism si dictatura. Zic eu. :D

PS: M-am simtit ca o eroina, caci conlocutorii mei, patru baieti la numar, tot incercau sa ma convinga nu atat prin soliditatea argumentelor, ci ridicand tonul la mine. La sfarsit ma dureau urechile. Da zic eu ca i-am batut, ca cand (cacofonie intentionata) vine vorba despre dezbateri, nu ma las batuta cu una cu doua. :D